Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Casatorie inedita la Dorohoi_02

„Vă declar soţ şi soţie!”, acestea sunt vorbele pe care cei doi tineri de origine moldoveană şi-au dorit să le audă rostite de primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu.

Cei doi tineri au ajuns pentru prima dată la Dorohoi, în urmă cu aproximativ o lună de zile şi din spusele lor, aceştia s-au îndrăgostit imediat de acest oraş şi de oamenii de aici. Aceştia au ajuns la Dorohoi datorită implicării a trei comunităţi locale în cadrul proiectului „Rețea transfrontalieră între municipiul Dorohoi, orașul Edineț și comunitatea Briceni”. Scopul cursului pentru personalul din administrația publică constă în formarea competenţelor necesare de a încuraja cooperarea transfrontalieră prin dezvoltarea de rețele și a altor forme de parteneriat în zona transfrontalieră.

„Am avut o ocazie deosebită, de a uni destinele a doi tineri care provin din Republica Moldova, oraşul Edineţ. Ei sunt şi cetăţeni români şi în momentul când am construit acest proiect transfrontalier între Dorohoi – Briceni – Edineţ, m-au rugat să le oficiez căsătoria. Am rămas surprins plăcut pentru această căsătorie inedită.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Andrei şi Cristina Cara, din orasul Edineţ, Republica Moldova, sunt cei doi tineri a căror relaţie a fost oficializată la Dorohoi. Tinerii au obţinut cetăţenie română cu puţin timp în urmă şi datorită acestui proiect transfrontalier, s-au îndrăgostit de oraşul Dorohoi.

„Am luat această decizie de a ne căsători la Dorohoi deoarece mi-a plăcut foarte mult oraşul şi vreau să duc o viaţă frumoasă în România pentru că îmi place această ţară. Locuiesc în Edineţ, însă pe parcursul timpului voi reveni la Dorohoi şi voi trăi aici. Pentru prima dată am venit în Dorohoi în urmă cu o lună, mi-a plăcut foarte mult şi de aceea m-am decis să îmi oficializez relaţia aici.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Andrei Cara.

„Ne-am hotărât să facem acest pas aici deoarece avem şi cetăţenie română. Mi-a placut foarte mult oraşul şi ne vom gândi ca pe viitor să ne mutăm aici, în Dorohoi.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Cristina Cara. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Casatorie inedita la Dorohoi_02Casatorie inedita la Dorohoi_01Casatorie inedita la Dorohoi_03Casatorie inedita la Dorohoi_04Casatorie inedita la Dorohoi_05Casatorie inedita la Dorohoi_06Casatorie inedita la Dorohoi_07
DorohoiNews.ro, 01-05-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro